[Acest articol NU este despre SUPER BLOG, dar voi vorbi despre competitie. Nu este despre SUPER bloggeri, dar voi vorbi despre ei, NU este vorba despre ea...dar, inevitabil voi vorbi si despre acel cititor/oare...]
Urmatoarea poveste incepe in realitate si continua…intr-o forma abstracta inca, in realitate…De ce abstracta, pentru ca se naste printre echere si puncte de suspensie, un fel de amestec arhitectural de cuvinte si desene, de idei si linii, de castele si buncare, de nimic si prea mult, de tot si prea putin…de orice si la voia intamplarii…Povestea incepe cu un light motiv in stil perpetuum mobile – “Imi place sa daruiesc, mai putin sa primesc”…Dar light-motiv-ul deja e un “diagnostic” intrinsec…
EPILOG
Un copil tace…Te uiti la el si daca se uita pierdut poate doarme cu ochii deschisi, poate viseaza cu ochii deschisi, poate e somnambul, poate e bolnav, poate se gandeste la ceva, poate pur si simplu nu are chef sa vorbeasca, poate pur si simplu TACE…si toate aceste posibilitati doar privind la EL, adica subiectul vorbirii e in fata ta…
Un copil cu o grimasa de suparare tace…Poate e suparat ca parintii nu-l lasa sa se joace cu un caine, poate e suparat ca trebuie sa mearga la gradinita, poate e suparat ca trebuie sa manance legume, poate e suparat pe tatal lui ca a tipat la el, poate e suparat ca e prea rasfatat, poate TACE pur si simplu…Dar, TOATE aceste posibilitati DOAR privind la el…
Un copil in lacrimi tace…Poate sufera dupa pisica care a fost calcata de masini, poate sufera ca ii este dor de mama plecata la munca in Spania, poate plange ca s-a lovit, poate TACE si plange PUR si SIMPLU, dar toate astea DOAR privind la el…
O adulta tace…Termenul de “adult” e generic…Nu inseamna neaparat si matur si nici nu inseamna o anumita varsta…A se citi persoana…Poate e prea ocupata, poate e prea preocupata, poate are de vizitat lucruri n0i intr-un oras nou, poate vrea sa cunoasca oameni noi, poate s-a plictisit, poate nu are chef, poate nu are timp, poate nu e in starea ei, POATE tace pur si simplu…Dar o VEZI…si incerci sa intelegi…
Hai sa ne imaginam acum cum ar fi sa incerci sa intelegi TACEREA celuilalt aflat la km distanta…fara sa-l vezi, fara sa-l auzi, fara sa intelegi si singura legatura cu prezentul relativ sa fie o conversatie scurta, laconica…
Ca oameni care construiesc legaturi si intre care se formeaza legaturi exista, sau ar trebui sa existe, un sentiment de reciprocitate sau de grija fireasca fata de celalalt…Lucru pe care il intalnim si la cele mai elementare specii de mamifere…O leoaica isi arata afectiunea pentru pui, puii stau langa ea si o fac sa fie linistita, o maimuta o scarpina de paduchi pe o alta, si ea la randul ei va face acelasi lucru…Paradoxal, vad sau vedem ca animalele, care sunt, inferioare noua, cica, au sentimentul reciprocitatii, un sentiment natural care nu are legatura cu MILA, castigul, datoria, obligatia…e o chestiune fireasca…Sau ar trebui sa fie…
INTRIGA
Un exemplu de situatie non-ipotetica…Te stii cu cineva din vara, de cateva luni bune, se leaga amintiri, chimii, biologii, discutii, certuri, rupturi, relocari, intelegeri, ca vara…Mult zbucium, multi hormoni…Apoi unul dintre participantii la dialog, la cunoastere, la comunicare are o deschidere de 180 de grade la nivel de perspective, de cariera…La inceput comunica personajele in cauza, dezbat, pierd noptile discutand, ea ascultand, fericita ca este speciala, ca este tratata special asa cum merita, ca cineva de la km distanta nutreste sentimente nobile, le dezvolta, le creste armonios, le pastreaza, le inspira…Totul pare firesc…Doi oameni care comunica despre carierele lor, despre oportunitatile lor, despre ei, cu bune si rele…Unul lovit rau de sindromul “Imi place mai mult sa ofer decat sa primesc”…celalalt capabil sa inteleaga emotiile partenerului de dialog…Doar ca intervine TACEREA si urmeaza provocarea provocarilor…El trebuie sa inteleaga din asta orice dar si ceea ce trebuie in acelasi timp…El este o persoana empatica, grijulie, asa a fost crescut in sanul familiei sale…Vorbeste zilnic cu surorile, sau cel putin la doua trei zile, este sunat zilnic de parinti, sau cel putin la doua trei zile…DE CE? Pentru ca LE PASA…pentru ca lui ii PASA, pentru ca exista un sentiment de confort si echilibru…
Ea, cealalta partenera la comunicare se bucura si e fericita cand se vede “sursa” de inspiratie, cand este tratata asa cum merita…special…Doar ca incepe sa intervina TACEREREA pe sistemul…”El oricum e TOPIT…Am timp si de mine, de proiectele mele, n-am de ce sa-i dau explicatii de ce n-am timp si nu vreau sa vorbesc cu el…Chiar daca mai intru pe skype…E acolo, eu aici…Proiecte, calatorii, oameni noi…O sa incerc sa vorbesc cu parintii cand am timp, cu oameni care chiar tin la mine…El e acolo sa fie…O sa imi aduc aminte si de el…printre altele”…E un scenariu care poate fi real…NU ai de unde sa stii pentru ca TACEREA e relativa…e interpretabila…E parsiva..TU, adica acel EL din povestea noastra isi face griji, asa a fost crescut, format, sa isi faca griji cand ii pasa….Trec zilele una dupa alta, niciun feed-back…Telefon pe casuta vocala dar el din asta trebuia sa inteleaga orice si ce trebuie in acelasi timp…Si n-a inteles…Ca e “defect”…Ii pasa prea mult si dorea prea mult…Sa-i ocupe spatiul de la km distanta ca si cand umbra lui bate pana…aproape de izvoarele DUNARII…Nu era mai simplu daca ea, printre clipele de putina comunicare sa transmita mesaje ANTI-TACERE gen: In urmatoarea perioada 7-10-15-25 de zile n-am chef sa vorbesc cu si despre tine…PUR si Simplu…
PROLOG
Toate lucrurile de mai sus arata cat de fragile sunt raporturile inter umane cand unul dintre partenerii comunicarii nu se straduieste sa-l inteleaga pe celalalt si nici nu-i pasa pe sistemul “Sa faca ce vrea…Daca vrea sa vorbim asa cand am eu chef, cand mi se scoala mie, eu oricum sunt speciala, mi s-a mai spus, am proiecte importante, mult mai importante decat sa dau atentie”Lui” si lucrurile continua…]
CONCLUZIE LA PROLOG
Povestea asta are samburi de adevar, iar spatiile goale au fost lasate la inspiratia personala sau…neinspiratia personala…CONCLUZIE…Daca incepi sa simti lucruri profunde si incepe sa-ti pese si tot ce vrei este sa arati ca-ti pasa…E NASOL…E posibil ca sindromul “Imi place mai mult sa ofer decat sa primesc” sa fie o carte prost jucata..PROST, PROST, PROST…
Remediul…Indiferenta pura…NU trasa prin TACERE…Pur si simplu ca la loterie…sa vezi in celalalt partener la comunicare un fel de “statie” de comunicare…daca se intampla sa fie in aria de acoperire…incerci sa porti un dialog daca nu, nu…
Ce rost are sa nutresti sentimente nobile si sincere pentru cineva care te provoaca sa traduci TACEREA in TACERE sau prin asteptare relativa pe sistemul…”Mi-a zambit acum…Pot sa astept n zile, luni, si cine stie imi mai zambeste odata”…Nici chiar atat de LOW profile nu e celalalt personaj din comunicare chiar daca pare izolat, pueril, infantil, ca doar la nivel ingenuu de copil poti simti ceva frumos, pur, adanc, neconditionat…
Nu stiu cum va arata povestea, scenariul, dar o sa invat sa NU-MI mai PESE…E ceva extrem de usor si facil…Bariere in comunicare se pot construi instantaneu, de la sine…Ca doar suntem oameni, fiinte inteligente…Numai animalele nu pot sa fie asa…Ele sunt preocupate sa-si arate reciproc afectiunea reciproca cand ea exista…si daca nu exista o inteleg intrinsec…ca sunt animale…
SA VORBIM si despre LUCRURI POZITIVE
M-am inscris in SUPER BLOG pentru ca am vrut sa scriu texte creative incat sa aduc in discutie lucruri frumoase, de care nu mi-e teama sa vorbesc, sa arat lumii o alta fata, o alta latura a mea, latura sensibila ascunsa printre textele mele…A fost frumos, a fost ok, a citit si cititorul “special”…Dintr-o data pauza…Pe toate planurile…BRUSC…Dar eu voi continua sa scriu si voi continua competitia …din principiu…Nu ma dau batut de TACERE…Nu m-a invins niciodata…Merg inainte…O sa ne vedem la Straja dragi colegi…
Mai sunt cateva probe si deja imi e greu sa exprim in cuvinte experienta SUPER BLOG…Au fost episoade cu impuscaturi…de Mos Craciuni, am pus la zid reviste de wall-uri online, am deraiat curcubeul si l-am facut pe tot roz dupa care l-am ciuruit cu intrebari:), am dat foc energiilor negative din SUPER BLOG, am dat voucher la un concurs de LUX:0…Am primit 99 de puncte, cel mai mare punctaj al meu la un articol despre MINE gamer, am primit 98 de puncte la un articol despre motoare, ca doar am fost olimpic judetean la Fizica la termodinamica si Ciclul Carnot…si 98 la COTY, ca doar imi plac povestile…M-am distrat alaturi de Girafa Creativa…si acum astept cuminte intalnirea de pomina de la Straja…Am primit si un premiu de la NEMIRA ca tot imi place lectura la nebunie, am primit si puncte mai putine la articole la care stiam sau simteam eu ca meritam mai mult, dar ce rost are sa fac constestatii la un public care nu ma cunoaste si nu are motive sa ma cunoasca cand o persoana de la care ma asteptam la mai mult si care si-a exprimat in toate modurile dorinta de a ma cunoaste dezamageste atat de strident…Punctele sunt irelevante…Chiar daca as fi castigat toate premiile, daca cine imi doream, imi doresc, nici eu nu mai stiu este imprevizibil, ce mai conteaza…Merg inainte…Doar de asta cadem, ca sa invatam sa ne ridicam…
In concluzie, vreau sa multumesc voua, dragi bloggeri care mi-ati trecut pragul, voua stimati jurati care mi-ati lasat comentarii si voua organizatorilor, in special lui Albert Budica si Claudiei Patrascu, caci fara voi multe din aceste articole n-ar fi aparut vreodata si n-ar fi avut motive sa apara…Competitia nu s-a terminat dar am intrat in ultima 100 de metri…Mult succes in continuare tuturor si ne vdm cu bine la STRAJA!